„Crăciunul în Bucovina” – 2011 se va organiza împreună cu primăriile şi asociaţiile de turism



0

Ediţia de anul acesta a proiectului „Crăciun în Bucovina” va avea loc în perioada 22 decembrie 2011 – 1 ianuarie 2012. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cursul zilei de ieri că dacă ediţia de anul trecut a fost organizată cu fonduri europene, anul acesta manifestările vor fi organizate de administraţia judeţeană împreună cu asociaţiile de turism şi cu mai multe primării de oraşe şi municipii.

Deja i-am obişnuit pe turiştii români şi străini cu evenimente organizate în judeţul Suceava în perioada sărbătorilor de iarnă, iar acum am lansat proiectul <Crăciun în Bucovina>. De data aceasta nu mai putem să-l facem pe bani europeni, motiv pentru care încercăm să mutăm evenimentele către asociaţiile de turism şi către primării”, a declarat preşedintele CJ Suceava.

El a spus că până în momentul de faţă în acest proiect s-au înscris Primăriile Suceava, Gura Humorului, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Rădăuţi. Gheorghe Flutur a explicat că în toate aceste oraşe şi municipii vor fi organizate manifestări în care turiştii vor putea să vadă obiceiurile de iarnă din judeţul Suceava. El a adăugat că administraţia judeţeană va asigura transportul formaţiilor de obiceiuri de iarnă către locaţiile în care vor fi organizate evenimente în cadrul proiectului „Crăciun în Bucovina”.

Parteneriatul cu administraţia judeţeană va însemna că noi vom identifica formaţii, cum ar fi <Capra> de la Mălini sau <Urşii> de la Boroaia, şi le vom transporta în zonele în care vor fi organizate evenimente”, a precizat Gheorghe Flutur, care a adăugat că „dorim să încurajăm asociaţiile de turism să scoată ceva fonduri, pentru că i-am ajutat în aceşti ani şi cred că este momentul să facă şi ei un mic efort atunci când se organizează astfel de evenimente.

Este o perioadă grea, de austeritate, dar evenimente trebuie organizate, turiştii trebuie atraşi şi atunci cred că aşa cum cei de la Asociaţia <Produs în Bucovina> au început să scoată bani pentru a plăti deplasările artiştilor la târgurile pe care le organizează în ţară, aşa pot şi asociaţiile de turism să contribuie cu fonduri”.

Proiectul va fi promovat la nivel naţional

Flutur a arătat că, potrivit programului stabilit până în momentul de faţă, spectacolele de obiceiuri de iarnă vor fi organizate în data de 27 decembrie în Suceava, pe 29 decembrie la Vatra Dornei şi pe 30 decembrie la Gura Humorului şi Rădăuţi.

Preşedintele CJ Suceava a spus că începând cu data de 1 decembrie 2011 va începe o campanie de promovare la nivel naţional a proiectului „Crăciun în Bucovina”.

No Comments Yet

Your Responses

  • 4,850 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress